Colț de suflet by Dana Popa

A venit și timpul în care lăsăm vacanțele scurte pentru una mai lungă. Am pregătit bagajele, de la valizele mari și greu de cărat am ajuns la un rucsac și o valiză mică, am vrea să minimalizăm și mai mult că oricum luam haine pe care nu le purtăm, dar totuși 10 zile parcă am avea nevoie de ele. Nu am ajuns atât de experți încât să nimerim exact cât ne trebuie, sau mai bine zis nu ne-am străduit suficient.  Pentru mine un pantalon, un colant și câteva tricouri ar fi suficient dar cum sunt și locuri unde ținută este obligatorie mai ascund prin valiză o rochie, o fusta dar câteodată rămân acolo până la întoarcere. De data asta îmi promit să port tot ce iau cu mine. Zâmbesc, când spun asta, dar am încredere în mine că dacă nu le port înseamnă că nu a fost timpul lor.  Mă uit atentă în jur să nu uit ceva și surpriză, apare în calea privirii mele selfie stick-ul sau mai pe românește, bățul de telefon și îl ridic triumfătoare.  -Of, câte poze și filmări o să fac și ce fain o să ...

Nu am visat, nici nu știam unde este și nici numele nu știam să-l pronunțăm bine și a fost să fie să ajungem în Paradis. Poate pentru mulți este un vis frumos, dar pentru noi a fost realitate. Seychelles sau mai bine zis Republica Seychelles este un buchet de 115 insule așezate în Oceanul Indian. Drumul până acolo este obositor și lung, dar ce conteaza câteva ore, mai bine zis așa vreo 13, când aterizarea este in Paradis. Seychelles încă rămas sălbatic pe alocuri îți dă senzația că din depărtare se apropie o navă de pirați care caută să își ascundă comorile în misterioasele insule de granit și corali, romantismul de pe vremea francezilor şi eleganţa de pe vremea englezilor o găsești în fiecare colț al insulelor.  O climă tropicală, cu variații foarte mici pe timpul anului îți oferă plăcerea verilor din copilărie unde vară însema vacanță. Și la urma urmei doar vacanță am vrut, așa că am început cu cea mai mică, exotică,misterioasă și pitorească insulă, La Digue. Bineînțeles că fiind...

Mulțumesc cu recunoștință,  Celor ce mă citesc și celor ce mă ignoră, celor ce își lasă părerea și celor ce doar cu privirea trec peste profilul meu. La toți le sunt recunoscătoare, fiecare aduce un plus în viața mea. Mulțumesc. Azi va fi o altfel de poveste, azi va fi despre EA.  În poveste de ieri am terminat cu un motto pe care l-am iubit și acceptat în viața mea cu multa recunoștință din a doua tură, ca prima a fost citată doar cu privirea. " Nu lua viața prea în serios ! Oricum nu iese nimeni viu din ea !" A. G. Când am citit asta prima oară am trecut fără interes peste ea. Apoi mi-am amintit de Bacovia (și eu ador poeziile macabre și pline de iubire ale lui) și mi-am zis "Aici este loc pentru mine" Atunci am dat click și click și m-am înscris într-un grup, să nu credeți că am fost încrezătoare, dar când ceva te definește și găsești o fărâmă din gândul tău într-o simplă propoziție nu poți să nu deschizi ușa și să nu pășești înăuntru să vezi poate este toată pov...

  Deși mai erau două luni jumătate până la pelcare, entuzialsmul și emoția unei noi aventuri , dar de data asta în necunoscut total, ieșirea din zona de confort ne dădea o stare plină de energie și o bucurie pe care nu o pot descrie în cuvinte. Eram agitată și ba aveam impresia că timpul stă în loc, ba că nu am timp de nimic. Alergam la muncă să las totul cum trebuie, să nu stresez fetele ce rămâneau în locul meu , că și așa zi de zi apărea ceva care întorcea totul cu susul în jos. Cănd credeam că totul este ok și mai era aproximativ o lună până la noua aventură, hopa, hopa încet și sigur se instalase la noi în vizită nimeni altul decat Domnul Covid. Gata, nervii erau întinși la maxim, a trebuit să plec de la muncă în mijlocul zilei și să las fata singură fără pregatirea pe care tocmai înepeam să i-o ofer. Eram obosită, stare de vomă și dorința de a mă cuibări într-un pat și să dorm. Ea m-a asigurat că totul va fi bine că înțelesese ce are de făcut, iar eu cu emoții pentru ea am pl...

A fost odată, că dacă nu ar fi fost nu aș fi avut ce povesti.  Călătorii am tot făcut dar nici una nu mi-a trezit interesul de a scrie despre ea, nu pentru ca nu ar fi fost minunate sau nu aș fi avut ce povesti dar erau toate planificate cu lux de amănunt cu multă vreme înainte. Știam exact ce ne doream să facem, unde să mergem și când.  Așa se întâmplă și în Ianuarie a anului 22 când decisem să mergem la căldură, după o iarnă lungă și vremea mohorâtă din regat.  Așa că făcusem bagajele și plini de entuziasm am plecat spre Egipt, dar nu o să povestesc peripețiile de acolo, doar că aici începe aventura plănuirii unei noi vacanțe, negândită, nevisată.  Am ajuns în resort și bineînțeles am început să cutreierăm, ba pe plajă, ba pe la piscine, așa, să facem cunoștință cu noua noastră casă pentru zilele ce aveam să le petrecem acolo.  Pentru mine, chiar dacă erau 23-25 grade era răcoare, dar asta nu împiedica pe alții și nici pe George să intre în apă. Am mers și noi...

Suntem orbi, ori doar ne facem, Aruncând cu vorbe-n ei, Noi, suntem fără păcate. Țara, geme de mișei. Dar, atât de mult ne place, Să învinuim pe alții. Când de fapt și fără jenă, Vina e puterea noastră, supremă. Tot ne plânge și văităm, Vina, pe alții aruncăm. Dar în curtea casei tale, Tu orânduiești și-i jale. Nu strainii ne doboară, Chiar aici la noi în țară. Doar indiferența noastră, Distruge țara strămoșească. Plângem, ne văităm cu jale. Și vorbim cu orișicare, Vina, numai ei, o poartă. Noi strigăm a ignoranță. Plânge doina strămoșească, Pe pamântul sterp din țară. Lumea asta e bolnavă, De inconștiență rară. Ignorăm,tot ce se poate. Judecăm pe orișicine. Noi, suntem zmei fară aripi, Ne târâm numai în mocirle. Vrem să avansăm ca țară, Să avem viață ca afară. Dar nu respectăm nimic. Și ne vindem câte un pic. Nu avem nici demnitate, Azi muncim pe cât se poate. Dar, ne plângem pe furiș, Ignorăm tot ce e scris. Da, ne place să trișăm Legea să o ignorăm. Căutăm o scurtătură, Să-nșelăm st...

După mai bine de opt ani în care nu am putut nici măcar să zâmbesc de ziua mea, azi ceva s-a schimbat și am scris pentru mine. Mi-am trimis sufletul în vacanță Și am rămas fără de grai. Am căutat o altă speranță, Eram, secătuită și dornică de viață.   Și mă uitam,în zare, după un semn, Gândeam că sufletul apare În primăveri ce le pierdeam încet. Cu anii ce se adunau în piept.   Mi-am trimis sufletul în vacanță Rămână el, tânăr mereu A mai trecut un an din viață S-a scurs, fără ca eu să știu.   Încă mă uit în zare, să-l văd venind, Îmi este dor, de mine și drumurile sale. De o copilărie, ce încă o ador. Sufletul meu, suflet călător.(03.03.2021) https://www.facebook.com/DanaPopapaginadeautor