Colț de suflet by Dana Popa

De câteva luni caut două persoane pentru curățenia camerelor de hotel. Două. Nu douăzeci. Nu o sută. Două persoane care să vină la muncă și să spună: „Da, vreau să muncesc.” Am primit peste 150 de CV-uri. Și aici începe mica mea enigmă. Citesc. Sun. Nu răspunde nimeni. Mai încerc. Tot nimic. Iar când, în sfârșit, cineva răspunde, descopăr că uneori ultima experiență de muncă a fost în 2020. Și atunci mă uit la CV și mă întreb: ...Oare ce s-a întâmplat între timp?... Nu judec. Chiar nu. Pentru că nu știu povestea fiecărui om. Poate a crescut copii. Poate a avut grijă de cineva. Poate a fost bolnav. Poate a trecut printr-o perioadă grea. Poate pur și simplu viața lui a mers pe alt drum. Dar recunosc că uneori mă uit la lumea în care trăim și mă întreb dacă nu cumva am început să visăm cu toții la același lucru: să avem bani, să avem timp, să avem libertate, dar să muncim cât mai puțin pentru toate acestea. Și apoi mă uit la mine și îmi vine să râd. Pentru că eu încă sunt aici. Muncesc. C...

Uneori mă uit în jur și am impresia că lumea s-a schimbat. Parcă toată lumea vrea totul repede. Bani repede. Succes repede. Viață frumoasă repede. Dacă se poate, fără prea multă muncă și, ideal, fără prea multe responsabilități. Și atunci mă uit la mine și mă întreb: ...Eu de ce încă muncesc atât?... He he he. Poate pentru că nu am găsit încă butonul magic. Sau poate pentru că fac parte din generația care a fost învățată că, dacă vrei ceva, muncești pentru acel lucru. Dar recunosc ceva. Uneori sunt și eu ofticată. Da, am spus-o! Mă uit la cineva care pare că a găsit o scurtătură și mă gândesc: ...Ia uite-l și pe ăsta... După care îmi dau seama că nu știu povestea lui. Nu știu cât a muncit. Nu știu ce a sacrificat. Nu știu ce ajutor a primit. Nu știu nici măcar dacă ceea ce văd eu este realitatea lui. Văd doar rezultatul. Și poate asta facem cu toții. Comparăm capitolul nostru de mijloc cu pagina de succes a altcuiva. Poate lumea nu s-a schimbat chiar atât de mult. Poate doar eu am înce...