Gând din pandemie - durere
Am venit acasă, în România când am considerat că ar fi bine să luăm o pauză din cauza nebuniei create de un virus care aleargă necontenit prin fiecare colț de lume, oferind lacrimi tuturor. Așa că undeva prin octombrie am zis să ne îndreptăm pașii spre „țara mamă” care sărăcită de cei ce ne-au condus ne-a deschis porțile cândva și cu lacrimi în ochi ne-a lăsat să o părăsim. Și am venit cu teama cu care am plecat cândva, am venit acasă și totuși am venit între străini. Am găsit țara plângând de atâta indiferență,în jur miros de ignoranța, râs batjocoritor,umilință, nepăsare și poate mai sunt multe suferințe ale ei pe care ar trebui să le enumăr. Dar, m-am întrebat la ce ar ajuta,căci cei ce o hulesc sunt mulți iar cei ce o iubesc nu pot scoate capul afară să spună ceva,căci mereu există mulți alții care să-l hulească E trist și doare dar e adevărul văzut în zori de zi,pe timpul zilei și seara pe o porțiune mică văzută de la geamul meu. https://www.facebook.com/DanaPopapaginadeaut