Pregătirea pentru aventura Seychelles

 

Deși mai erau două luni jumătate până la pelcare, entuzialsmul și emoția unei noi aventuri , dar de data asta în necunoscut total, ieșirea din zona de confort ne dădea o stare plină de energie și o bucurie pe care nu o pot descrie în cuvinte.

Eram agitată și ba aveam impresia că timpul stă în loc, ba că nu am timp de nimic. Alergam la muncă să las totul cum trebuie, să nu stresez fetele ce rămâneau în locul meu , că și așa zi de zi apărea ceva care întorcea totul cu susul în jos. Cănd credeam că totul este ok și mai era aproximativ o lună până la noua aventură, hopa, hopa încet și sigur se instalase la noi în vizită nimeni altul decat Domnul Covid. Gata, nervii erau întinși la maxim, a trebuit să plec de la muncă în mijlocul zilei și să las fata singură fără pregatirea pe care tocmai înepeam să i-o ofer. Eram obosită, stare de vomă și dorința de a mă cuibări într-un pat și să dorm. Ea m-a asigurat că totul va fi bine că înțelesese ce are de făcut, iar eu cu emoții pentru ea am plecat spre casă. In autobuz începuse să se învârtă totul cu mine și simțeam că șoseaua dispare și zburam. Într-n final am ajuns acasă dar nu m-am putut ține de promisiunea, că o să îi răspund la mesaje,că am adormit instant cu telefonul în mâna. Așa că dacă a văzut că nu răspund, a înțeles situația și a apelat la altcineva. Eu le mulțumesc cu recunoștință atât la Eniko, care era și ea răcită dar a fost mai puternică și la Nicoleta care abia pășea spre o nouă etapă în cariera ei la locul de muncă. 
Și uite așa începe un alt stres, o altă nebunie în drumul nostru spre necunoscut. Și cum din categoria toate mi se întâmplă numai mie ce să vezi, cănd primesc mesajul de confirmare la testul de covid, numele era total greșit, un nume simplu dar simplu l-au făcut și ei botezându-mă și oferindu-mi o nouă familie. Și uite așa începe aventura ca la Manole și Ana, ploi, furtună dar ea înainta spre țelul ei. Așa și eu,mai ales că aflasem că nu aveam cum intra pe insule numai daca aveam doza completă de vaccin și la noi lipsă, buster pe care oricum nu aveam cum să îl mai facem pentru că eram prieteni cu Domnul Covid. Să demontrez că am trecut prin boală nu aveam cum pentru că fusesem botezată de ei cu alt nume. Trei zile m-am chinuit să îmi recapăt numele și surpriză „ Totul rezolvat , nu se poate rezolva”pentru că așa e făcut sistemul cum ești înregistrat așa ramâi. Cât noroc pe capul meu, dar mergem înainte. Într-un final au decis ei să îmi trimită un alt test să îl repet ca să poată confirma numele meu, oricum eram confuză că după atâtea zile de stres, stat la telefon și povestind fară număr cum de numele meu fusese înregistrat greșit nu mai știam nici eu cum mă chiamă.

Bun, am zis noi vine testul, îl facem și îl trimitem cu viteză înapoi că nu mai era timp de stat pe gânduri, mai era doar o săptămână și trebuia să zburăm. 

Și cum norocul este mereu cu mine ce să vezi, vine rezultatul „ Felicitari ,testul dumneavoastră este negativ.” Noi care eram confuzi ne uităm unul la altul și ne întrebăm : - Și acum ce facem?”

Mă sună de la ei și îmi urează succes ca și testul ce urma să il fac să iasă și el negativ. Am răs mai mult de nervi cred și am așteptat ziua în care trebuia să fac testul, adică exact cu 12 ore înainte de plecare. Dar nu aici se termină aventura pentru că mai trebuia să aplicăm și pentru autorizația de călătorie, de unde trebuia să asteptăm și răspuns. În simularea făcută, că oricum până nu aveam testul facut și negativ pentru Domnul Covid nu puteam aplica, ce să vezi surprize, surprize, chiar dacă George, avea confirmarea că a trecut prin boală îi trebuia și lui un test. Faină treabă, mai erau exact doua zile iar noi aveam parte numai de surprize și piedici de a nu pleca. 

Oricum în mintea mea erau doar broscuțele și dorința arzătoare de a ajunge. Plecare era de la prietenii noștri la care trebuia să mergem cu o zi înainte dar din motive date de cursul vieții a trebuit să îi deranjăm cu două zile înainte că numai așa reușeam să facem testele amândoi și să aplicăm și pentru autorizația de călătorie. Eu aveam testul cumpărat că știam de ceva vreme dar Georg, pe repede înainte a găsit să își facă testul în oraș unde locuiau Alina și Mihai și de unde era plecarea.

Așa că bagaje pe repede, ”Ce luăm, ce punem în valize? Tot, absolut tot ce avem în dulap mai puțin cele de iarnă” 
Eu am haine care merg cu mine în fiecare vacanță și numai când sunt scoase din uz le înlocuiesc cu ceva nou în rest acealeași să fie, he he he asta mă bucură că înseamnă că mă mențin de la an la an. 

Nu a lipsit din bagaj nici Domnul Ursulică, el este mascota noastră care ne însoțește mai peste tot în călătoriile îndepărtate.

Așa că ajunși cu bine și cu sufletul la gură,așteptam să vină a doua zi în care alergăm să facă George testul și ce să vezi, altă piedică, chiar dacă minoră și rapid rezolvată tot noroc se numește . Testul, negativ, perfect, dar ce să vezi pe mesajul de înregistrare lipsă o cifră de la pașaport. Văzut la timp, alergat înapoi, rezolvat. Acum rămânea testul meu de făcut, emoții și la mine că putea ieși pozitiv. A fost pentru prima oară când îmi doream să aud ”Ești negativă!”. 

Negativ a fost și al meu test așa că am trecut la următoarea etapă,alte emoții, alte gânduri, aplicarea pentru autorizația de călătorie. Aplicația a fost completată și trimisă.Acum așteptarea era cu râs forțat dar încrezător și după nici nu mai știm cât timp dar nu prea mult, nouă ni se păruse o veșnicie vine și confirmarea de ”Drum bun spre departe”

Eram în extaz de bucurie că după atăta furtună se vedea raza de soare ce strălucea direct din Seychelles.

Și cum viața este frumoasă așa cum este și trebuie trăită acum, aici în acest moment pentru că așa cum spune Anda Gheorghese ” Nu lua viața prea în serios! Oricum nu iese nimeni viu din ea!” noi ne-am bucurat visând la broscuțele ce ne așteptau acolo departe de lumea reală, ascunse în Paradisul din buchetul de Insule Seychelles.

Povestea continuă și noi trăim în și cu ea.

D. P.