Colț de suflet by Dana Popa

            Ziua in care m-am apucat de scris, nu am ințeles-o nici eu,ce anume m-a atras,sau mai bine zis de ce am luat hotărârea de a scrie altceva decât poezie,dar era o dimineața în care ochii mei abia daca ar fi vrut să se deschidă ,leneveau în liniște în visul ce încă nu luase sfârșit. Cerul acoperit de o mantie de nori pufoși nu lasa soarele sa se ivească,dar undeva într-un colț de cer în depărtatul orizont soarele ridica un capăt de mantie cenușie-albicioasa și iși scoase o rază fermecată ce incepu să arunce mângâieri și liniște peste tot. Și păsărelele ciripeau mai voioase și florile parcă iși accentuau culoarea pâna și adierea de vânt parcă era mai liniștita. Încet dar sigur minunata rază de soare ajunsese și la mine prin spațiul rămas dintre draperiile trase la intâmplare.In mintea mea atăt de multe se perindau, vise, amintiri și ce aveam in ziua respectivă de făcut,un lucru era cert nu puteam să uit acel zâmbet sobru, acea privire patrunzătoare , erau prezente

               E o dimineată din alea fără nor pe cer ..senin și plin de speranța că soarele va răspândi raze toată ziua...vântul adie agale,păsărelele abia ciripesc..iar eu cu o carte în mână merg încet spre stația de bus ..nimic diferit de alte dimineți și totuși ceva este altfel...aerul înmiresmat pătrunde în oase parcă fără a mai trece prin nări...intră prin fiecare por al pielii...la început obosea corpul ..apoi ca o magie îmi da aripi să zbor spre...unde oare...o zi ca oricare alta sau în magia minții mele...nu știu,eu merg și zâ mbesc este tot ce am un zâmbet și o lacrimă care mă însoțesc mereu...în singurătatea vieții mele doar ele îmi sunt sprijin la bine și la rau...Domnul așa a gândit că un zâmbet și o lacrimă să mă însoțească..de ce? ...ei ce întrebare...? Răspuns știu că nu o să găsesc..dar mie îmi este foame..o foame nebună de iubire, frumos, împlinire, liniște sufletească...of cât de foame îmi este...simt că nu m-aș sătura nici o clipa de ele și totuși mereu am porții

          Te iubesc orice ar spune lumea,numai eu știu ce este în sufletul meu și în gândirea mea....atât cât sufletul îmi cere eu îi voi îndeplini dorința de a te iubi ,iar dacă într-o zi el va obosi și eu o să fiu obosită o să mă refugiez în Castelul meu de Gheată fară să dau explicație cuiva ...la urma urmei este viata mea și eu decid pe cine și cât țin în sufletul meu.... Și ieri și azi și mâine mă voi gândi cu drag la tine....ai fost, ești și vei ramâne sufletul meu drag ratăcit în lume....