Postări

Se afișează postări din martie 17, 2023

Jurnal de vacanță 2

Imagine
Barcelona, aceeași frumusețe, aglomerație ca acum patru ani când am venit prima oara. Rambla, pietonalul pe care se înghesuie turiștii pentru o plimbare, pentru suveniruri și mai ales pentru a merge La Boqueria, piața cea mai mare cu o varietate de fructe, legume, dulciuri, carne, pește pentru toate poftele și gusturile.  Visam de când am fost prima oara să ajung din noi în aceasta piața să beau suc de fructe proaspete, favoritul meu fiind cel de cocos, dar toate au un gust de poveste și să mănânc căpșuni cu gust.  Așa că ne-am trezit în zori de zi ca să prindem liber mai peste tot. Pe Rambla nu era nimic deschis, toate chioșcurile cu suveniruri erau închise, iar noi singuri pe strada, ici, colo mai era câte un rătăcit.  Am ajuns la piață unde ne-am bucurat de tarabele cu fructe și sucurile atât de colorate. Fiind liber, doar vânzătorii care își aranjau marfa și din când în când câte unii ca noi cu gura căscată la varietatea de culori  a fructelor și legumelor proaspete ce se deschidea