Postări

De ce avem nevoie să fim văzuți?

-
M-am întrebat uneori de ce ne dor atât de tare lucrurile pe care le facem și pe care nu le observă nimeni. De ce ne bucurăm când cineva spune „ce frumos ai făcut”? De ce ne place să ni se spună că suntem buni, că am reușit, că ne descurcăm? Și de ce, atunci când nimeni nu spune nimic, apare undeva, în colțul minții, întrebarea aceea mică: „Oare contează?” Poate că toți avem nevoie, într-un fel sau altul, să fim văzuți. Nu neapărat admirați. Nu neapărat lăudați. Ci văzuți. Să observe cineva că ne-am străduit. Că am obosit. Că am făcut ceva cu drag. Că am încercat din nou, chiar dacă prima dată nu ne-a ieșit. Că în spatele acelui „sunt bine” poate au fost câteva zile în care nu am fost chiar atât de bine. Trăim într-o lume în care suntem foarte ușor de văzut și, paradoxal, poate foarte greu de observat. Punem o fotografie și apar inimioare. Scriem ceva și apar aprecieri. Facem ceva și așteptăm reacții. Și uite așa ajungem să confundăm uneori a fi văzut cu a fi apreciat. Dar nu sunt acela...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Când ai fost ultima dată doar tu?

-
Nu tu, cea care muncește. Nu tu, cea care are grijă de casă. Nu tu, cea care răspunde la telefon. Nu tu, cea care rezolvă probleme. Nu tu, cea care trebuie să fie puternică. Nu tu, cea care zâmbește pentru că așa se așteaptă lumea. Ci tu. Pur și simplu tu. M-am întrebat astăzi când am avut ultima dată o zi în care să nu trebuiască să fiu nimic pentru nimeni. Să nu demonstrez. Să nu repar. Să nu alerg. Să nu mă compar. Să nu mă gândesc dacă fac suficient. Poate că au trecut ani. Și poate că nici nu ne dăm seama. Ne trezim dimineața și intrăm direct în rolurile noastre. Suntem soții. Soți. Mame. Tați. Copii. Angajați. Șefi. Prieteni. Vecini. Oameni care trebuie să fie disponibili. Și undeva, printre toate aceste roluri, rămâne omul. Noi. Cel care poate că ar vrea să stea puțin în liniște. Să privească cerul. Să râdă fără motiv. Să plângă fără să explice. Să facă ceva inutil, doar pentru că îi place. Să spună „astăzi nu”. Să nu aibă niciun plan. Și poate că tocmai de aceea ne simțim uneor...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

De ce ne este atât de greu să spunem „nu”?

-
Nu pentru că suntem oameni răi. Dimpotrivă. De multe ori spunem „da” tocmai pentru că ne pasă. Da, vin. Da, te ajut. Da, rezolv. Da, mai pot. Da, nu-i nimic. Și tot spunem „da” până când într-o zi ne trezim obosiți și ne întrebăm de ce toată lumea are nevoie de noi, dar noi nu mai avem timp pentru noi. Poate că am confundat bunătatea cu disponibilitatea permanentă. Ne este teamă că dacă spunem „nu”, cineva se va supăra. Că vom dezamăgi. Că vom părea egoiști. Că nu vom mai fi „omul bun” pe care ceilalți îl cunosc. Dar oare un „nu” spus la timp este chiar ceva rău? Poate că uneori „nu pot” este doar adevărul. Nu pot astăzi. Nu vreau. Sunt obosit. Am nevoie de mine. Și nu cred că trebuie să avem întotdeauna o explicație complicată. Am observat că oamenii care spun „da” foarte des ajung uneori să spună „da” și atunci când în interiorul lor strigă „nu”. Și poate acolo începe supărarea. Nu neapărat pe ceilalți. Ci pe noi. Pentru că am acceptat ceva ce nu voiam. Am făcut ceva când nu mai pute...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Cât de mult din viața noastră trăim pentru noi?

-
 Uneori mă întreb cât din ceea ce facem într-o zi facem pentru noi și cât facem pentru ceilalți. Ne îmbrăcăm într-un anumit fel pentru că așa se poartă. Muncim pentru că trebuie. Cumpărăm lucruri pentru că le au și alții. Ne uităm la viețile altora și ne întrebăm de ce a noastră nu arată la fel. Punem fotografii cu zâmbete și vacanțe. Spunem că suntem bine. Și uneori chiar suntem. Dar oare câte dintre alegerile noastre vin cu adevărat din noi? Când eram copil, nu mă gândeam dacă ceea ce fac este suficient de interesant pentru ceilalți. Îmi plăcea ceva și făceam. Îmi plăcea să mă joc, mă jucam. Voiam să râd, râdeam. Îmi plăcea un lucru, îl repetam până mă plictiseam. Undeva pe drum am început să mă uit în jur. Și poate că acolo începe complicarea vieții. Începem să ne comparăm. Să ne întrebăm dacă suntem destul de frumoși, destul de slabi, destul de bogați, destul de inteligenți, destul de realizați. Și, fără să observăm, începem să trăim și pentru privirea celorlalți. Eu însămi am ...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Unde găsim sănătatea?

-
M-am gândit la ceva foarte simplu. De ce oare, într-un loc în care mergem pentru sănătate, găsim atât de ușor lucruri care nu sunt tocmai prietene cu ea? Spitale. Săli de așteptare. Coridoare. Și, undeva, un tonomat. Sucuri. Ciocolată. Chipsuri. Tot felul de lucruri pe care le cumpărăm repede, mai ales când suntem obosiți, stresați sau așteptăm de câteva ore. Nu spun că nu avem voie să mâncăm o ciocolată. Doamne ferește, tocmai eu să spun asta? .... Dar mi se pare interesantă contradicția. Intrăm într-un spital pentru că sănătatea noastră sau a cuiva drag ne preocupă. Și, în timp ce așteptăm, mediul din jurul nostru ne oferă exact lucrurile pe care ni se spune atât de des să le consumăm cu măsură. Poate că nu este nimic rău în asta. Poate este doar o afacere. Oamenii au nevoie să mănânce, personalul are nevoie de ceva rapid, vizitatorii stau uneori ore întregi. Înțeleg. Dar m-a făcut să mă gândesc la ceva mai mare. Cât de ușor este, de fapt, să alegem sănătos? Ni se spune să avem grijă...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Suntem oare atât de evoluați pe cât credem?

-
Mă uit uneori la oameni și mă întreb cât de mult am evoluat. Nu mă refer la tehnologie. Acolo, jos pălăria. Avem telefoane care fac aproape orice, mașini care știu să parcheze singure, roboți, inteligență artificială și tot felul de lucruri pe care, acum câteva zeci de ani, le-am fi considerat SF. Dar noi? Noi cât am evoluat? Am văzut într-un loc ceva foarte simplu. Era apă gratuită. Lângă ea era un aparat cu sucuri. Și oamenii alegeau sucul. M-am uitat și am zâmbit. Nu pentru că vreau să judec pe cineva. Și eu aleg uneori lucruri despre care știu foarte bine că nu sunt cea mai bună alegere. Dar m-a făcut să mă gândesc. Dacă avem acces la informație mai mult ca niciodată, dacă știm ce ne face bine și ce ne face rău, de ce continuăm să alegem atât de des ceea ce nu ne face bine? Știm că avem nevoie de somn, dar ne culcăm târziu. Știm că mișcarea ne face bine, dar preferăm canapeaua. Știm că trebuie să avem grijă de sănătate, dar ne amintim de ea abia când apare o problemă. Știm că timpu...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Oare când am încetat să mai avem răbdare cu noi?

-
Și nu mă refer la o anumită vârstă. Văd oameni tineri care vor să știe deja ce vor de la viață, să aibă succes, bani, o carieră, o casă, o relație perfectă și, dacă se poate, toate până ieri. Văd oameni mai în vârstă care se uită în urmă și se întreabă de ce nu au făcut mai mult, de ce nu au ajuns mai departe, de ce alții au reușit și ei nu. Parcă am uitat să avem răbdare cu noi. Dacă nu ne iese ceva din prima, credem că nu suntem buni. Dacă altcineva ajunge înaintea noastră, avem impresia că am rămas în urmă. Dacă la o anumită vârstă nu avem ceea ce ne-am imaginat când eram mai tineri, începem să credem că am pierdut timpul. Dar cine a stabilit toate aceste termene? Cine a spus că la 20 de ani trebuie să știi cine ești? Că la 30 trebuie să ai totul pus la punct? Că la 40 trebuie să fii realizat? Că la 50 nu mai ai voie să începi ceva nou? Poate că ne-am transformat viața într-o cursă fără să ne dăm seama. Ne uităm la ceilalți și alergăm. Apoi ne uităm la noi și ne întreb...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe