M-am întors…
Nu știu dacă mai e cineva aici. Nu știu dacă mai citește cineva. Dar eu m-am întors. Cu gânduri pe care nu le mai pot ține în mine. Cu emoții care vin noaptea și nu mă lasă să dorm. Cu mine… așa cum sunt acum. Cu mine sau fără mine, cu oricare din noi sau fără noi, lumea merge înainte. Planeta nu se oprește. Nu știu cum suntem creați… dar vrem tinerețe fără bătrânețe și viață fără moarte. Ne simțim tineri, invincibili, dar corpul se transformă fără să simțim. De la zi la zi, de la lună la lună, de la an la an. Uneori vedem un rid, simțim o durere, vedem cum părul albește… dar nu vrem să credem că ne ofilim. Ne e teamă să conștientizăm că suntem o mașinărie cu termen de valabilitate. Și atunci… plângem. Pentru că poate rămânem doar umbre în mintea cuiva. Dacă rămânem. Sau poate devenim pământul pe care calcă alții, inima unei case în care am locuit, ploaia care cade din cer, iarba care răsare primăvara, adierea de vânt, nori, vis, lacrimă. Suntem… nimic în marele nimic. Am scris as...