Oare când am încetat să mai avem răbdare cu noi?
Și nu mă refer la o anumită vârstă. Văd oameni tineri care vor să știe deja ce vor de la viață, să aibă succes, bani, o carieră, o casă, o relație perfectă și, dacă se poate, toate până ieri. Văd oameni mai în vârstă care se uită în urmă și se întreabă de ce nu au făcut mai mult, de ce nu au ajuns mai departe, de ce alții au reușit și ei nu. Parcă am uitat să avem răbdare cu noi. Dacă nu ne iese ceva din prima, credem că nu suntem buni. Dacă altcineva ajunge înaintea noastră, avem impresia că am rămas în urmă. Dacă la o anumită vârstă nu avem ceea ce ne-am imaginat când eram mai tineri, începem să credem că am pierdut timpul. Dar cine a stabilit toate aceste termene? Cine a spus că la 20 de ani trebuie să știi cine ești? Că la 30 trebuie să ai totul pus la punct? Că la 40 trebuie să fii realizat? Că la 50 nu mai ai voie să începi ceva nou? Poate că ne-am transformat viața într-o cursă fără să ne dăm seama. Ne uităm la ceilalți și alergăm. Apoi ne uităm la noi și ne întreb...