Oare când am încetat să mai avem răbdare cu noi?

Și nu mă refer la o anumită vârstă.

Văd oameni tineri care vor să știe deja ce vor de la viață, să aibă succes, bani, o carieră, o casă, o relație perfectă și, dacă se poate, toate până ieri.

Văd oameni mai în vârstă care se uită în urmă și se întreabă de ce nu au făcut mai mult, de ce nu au ajuns mai departe, de ce alții au reușit și ei nu.

Parcă am uitat să avem răbdare cu noi.

Dacă nu ne iese ceva din prima, credem că nu suntem buni.

Dacă altcineva ajunge înaintea noastră, avem impresia că am rămas în urmă.

Dacă la o anumită vârstă nu avem ceea ce ne-am imaginat când eram mai tineri, începem să credem că am pierdut timpul.

Dar cine a stabilit toate aceste termene?

Cine a spus că la 20 de ani trebuie să știi cine ești?

Că la 30 trebuie să ai totul pus la punct?

Că la 40 trebuie să fii realizat?

Că la 50 nu mai ai voie să începi ceva nou?

Poate că ne-am transformat viața într-o cursă fără să ne dăm seama.

Ne uităm la ceilalți și alergăm.

Apoi ne uităm la noi și ne întrebăm de ce nu suntem deja acolo.

Și uităm că fiecare om aleargă pe alt drum.

Eu însămi am făcut asta.

Am privit oameni care au reușit și m-am întrebat de ce eu nu am reușit la fel.

Am avut visuri pe care mi-am imaginat că le voi împlini până la o anumită vârstă.

Unele au venit.

Altele nu.

Iar altele abia acum încep să-și facă loc.

Am descoperit mandalele mai târziu decât mi-aș fi dorit.

Am început să scriu mai târziu decât îmi imaginam.

Și poate că, dacă aș fi fost mai tânără, aș fi vrut rezultate imediat.

Astăzi încerc să mă bucur de proces.

Să desenez chiar dacă nu mă vede nimeni.

Să scriu chiar dacă nu mă citește nimeni.

Să învăț chiar dacă nu voi deveni niciodată ceea ce mi-am imaginat.

Pentru că poate că nu toate lucrurile pe care le fac trebuie să devină ceva mare.

Poate unele trebuie doar să mă facă pe mine să mă simt vie.

Și atunci mă întreb din nou:

Oare când am încetat să mai avem răbdare cu noi?

Poate că ar trebui să ne oprim puțin.

Să respirăm.

Să privim în urmă fără să ne certăm pentru lucrurile pe care nu le-am făcut.

Să privim înainte fără să ne cerem să avem toate răspunsurile.

Și să ne spunem, măcar din când în când:

„Nu ai întârziat. Încă înveți să fii tu.”

Poate că asta este răbdarea pe care am uitat să ne-o oferim........Nouă......

Dana