Când CV-urile nu spun povestea întreagă

De câteva luni caut două persoane pentru curățenia camerelor de hotel.

Două.

Nu douăzeci. Nu o sută.

Două persoane care să vină la muncă și să spună: „Da, vreau să muncesc.”

Am primit peste 150 de CV-uri.

Și aici începe mica mea enigmă.

Citesc.

Sun.

Nu răspunde nimeni.

Mai încerc.

Tot nimic.

Iar când, în sfârșit, cineva răspunde, descopăr că uneori ultima experiență de muncă a fost în 2020.

Și atunci mă uit la CV și mă întreb:

...Oare ce s-a întâmplat între timp?...

Nu judec.

Chiar nu.

Pentru că nu știu povestea fiecărui om.

Poate a crescut copii.

Poate a avut grijă de cineva.

Poate a fost bolnav.

Poate a trecut printr-o perioadă grea.

Poate pur și simplu viața lui a mers pe alt drum.

Dar recunosc că uneori mă uit la lumea în care trăim și mă întreb dacă nu cumva am început să visăm cu toții la același lucru:

să avem bani,

să avem timp,

să avem libertate,

dar să muncim cât mai puțin pentru toate acestea.

Și apoi mă uit la mine și îmi vine să râd.

Pentru că eu încă sunt aici.

Muncesc.

Caut oameni.

Citesc CV-uri.

Sun telefoane.

Aștept răspunsuri.

Și, din când în când, mă întreb dacă nu cumva eu sunt cea care nu a aflat încă secretul.

Poate există undeva o ușă secretă.

O deschizi și înăuntru sunt bani, timp liber și o viață fără griji.

Dacă o găsește cineva, să-mi spună și mie.

Promit să nu mă supăr.

....He he he....

Până atunci...

mai sun două persoane.

Dana