Colț de suflet by Dana Popa

Am învățat tăcerea-n doi Și doare atât de tare Am învățat să fim doar noi Când lumea-i la picioare. Am învațat ca să mă mint Crezând că îi mai bine Dar e durere neâncetată Tăcerea-n doi de altă dată. Am învațat tăcere-n doi Și azi o am cu mine Plutesc pe aripi de dor Simțind lipsa tăcerii în doi. Am invățat și azi mă mint Crezând că îi mai bine Tăcerea-n doi de altă dată Atât de tare doare incă o dată.

Surâsul serilor în doi Acum lipsește făra teamă. Ascuns în gând la amândoi Pe un tărâm pierdut în viață. Și fiecare zâmbește-n colțul lui Un colț pustiu și greu, De dor ce nu îl știm nici noi Lipsește zâmbetul în doi. Lipsește și tot va lipsi Până-n clipa în care iar ne vom reântâlni Lipsește zâmbetul în doi Lipsim ,o da lispim și noi.....

Timpul...ce este timpul ? Iluzia unei gândiri,visul unui nou început,rezolvarea tuturor problemelor,implinirea gândurilor si dorințelor....Timpul este totul și nimic....nimic și totuși totul... Așteptam mereu ca timpul să rezolve  tiot ce noi parcă nu mai avem putere de a rezolva...dar el Domnul Timp iși vede de ale lui...iar cu trecerea noastra pe strada Timpului găsim in mintea noastră rezolvare pentru orice.... Timpul....ce este timpul ?

            Ziua in care m-am apucat de scris, nu am ințeles-o nici eu,ce anume m-a atras,sau mai bine zis de ce am luat hotărârea de a scrie altceva decât poezie,dar era o dimineața în care ochii mei abia daca ar fi vrut să se deschidă ,leneveau în liniște în visul ce încă nu luase sfârșit. Cerul acoperit de o mantie de nori pufoși nu lasa soarele sa se ivească,dar undeva într-un colț de cer în depărtatul orizont soarele ridica un capăt de mantie cenușie-albicioasa și iși scoase o rază fermecată ce incepu să arunce mângâieri și liniște peste tot. Și păsărelele ciripeau mai voioase și florile parcă iși accentuau culoarea pâna și adierea de vânt parcă era mai liniștita. Încet dar sigur minunata rază de soare ajunsese și la mine prin spațiul rămas dintre draperiile trase la intâmplare.In mintea mea atăt de multe se perindau, vise, amintiri și ce aveam in ziua respectivă de făcut,un lucru era cert nu puteam să uit acel zâmbet sobru,...

               E o dimineată din alea fără nor pe cer ..senin și plin de speranța că soarele va răspândi raze toată ziua...vântul adie agale,păsărelele abia ciripesc..iar eu cu o carte în mână merg încet spre stația de bus ..nimic diferit de alte dimineți și totuși ceva este altfel...aerul înmiresmat pătrunde în oase parcă fără a mai trece prin nări...intră prin fiecare por al pielii...la început obosea corpul ..apoi ca o magie îmi da aripi să zbor spre...unde oare...o zi ca oricare alta sau în magia minții mele...nu știu,eu merg și zâ mbesc este tot ce am un zâmbet și o lacrimă care mă însoțesc mereu...în singurătatea vieții mele doar ele îmi sunt sprijin la bine și la rau...Domnul așa a gândit că un zâmbet și o lacrimă să mă însoțească..de ce? ...ei ce întrebare...? Răspuns știu că nu o să găsesc..dar mie îmi este foame..o foame nebună de iubire, frumos, împlinire, liniște sufletească...of cât de foame îmi este......

          Te iubesc orice ar spune lumea,numai eu știu ce este în sufletul meu și în gândirea mea....atât cât sufletul îmi cere eu îi voi îndeplini dorința de a te iubi ,iar dacă într-o zi el va obosi și eu o să fiu obosită o să mă refugiez în Castelul meu de Gheată fară să dau explicație cuiva ...la urma urmei este viata mea și eu decid pe cine și cât țin în sufletul meu.... Și ieri și azi și mâine mă voi gândi cu drag la tine....ai fost, ești și vei ramâne sufletul meu drag ratăcit în lume....

          De ce mereu ne este greu sa vedem frumusetea eu-lui din noi ...de ce mereu vedem ce nu este al nostru si mereu credem ca ce are altul este mai minunat....mai interesant.....de ce?...de ce?...