Oare mă va vedea cineva?

Uneori mă uit la ceea ce fac și mă întreb dacă va vedea cineva.

Mandalele mele.

Cuvintele mele.

Gândurile pe care le așez aici.

Uneori sunt câțiva oameni.

Alteori mai mulți.

Și, sincer, mă bucur de fiecare.

Dar undeva, ascunsă bine în mine, există încă o dorință.

Să mă descopere cineva.

Să se oprească asupra unei mandale și să spună:

„Uite ce frumos.”

Să citească un text și să se recunoască într-un gând.

Să vadă ceva ce eu am făcut și să simtă ceva.

Nu vreau neapărat faimă.

Cred că vreau doar să știu că ceea ce am creat a ajuns la cineva.

Că nu a rămas doar în mine.

Poate fiecare om care creează are undeva această dorință.

Un pictor vrea să-i fie văzut tabloul.

Un scriitor vrea să-i fie citită cartea.

Un muzician vrea să fie ascultat.

Iar eu...

Eu vreau să fie văzute mandalele mele și să fie citite cuvintele mele.

Și poate că este în regulă.

Poate nu trebuie să-mi fie rușine că vreau să fiu remarcată.

Pentru că, dincolo de dorința de a fi văzută, este dorința de a împărtăși.

Iar până când mă va descoperi cineva, voi continua.

Voi desena.

Voi scrie.

Voi visa.

Pentru că nu știu niciodată unde va ajunge următorul punct, următoarea linie sau următorul cuvânt.

Poate chiar acolo unde trebuie.

La omul care avea nevoie să le întâlnească.

Dana