Bârfe cu viața

M-am gândit să stau puțin de vorbă cu viața.

Nu să o cert.

Doamne ferește!

Doar să bârfim puțin.

Că prea face ce vrea ea.

Eu îi spun una, ea face alta.

Eu îmi fac planuri, ea îmi schimbă traseul.

Eu zic: La 50 de ani mă retrag.

Viața:

...Aha... sigur...

Și uite-mă, aproape 52, tot mergând la muncă. 

Eu voiam să scriu.

Viața m-a plimbat prin tot felul de locuri și experiențe înainte să mă lase să mă întorc la cuvintele mele.

Eu voiam să fiu cineva.

Viața mi-a spus:

...Mai întâi vezi cine ești...

Și uite așa, după atâția ani, încă mă descopăr.

Uneori mă uit la alții și mă întreb:

De ce la ei a mers și la mine nu ?

Apoi îmi aduc aminte că eu nu am primit scenariul lor.

Eu îl am pe al meu.

Și, sinceră să fiu, nici nu știu cine l-a scris.

Eu sigur nu.

Poate „bărbosul”.

Poate Universul.

Poate extratereștrii care ne-au trimis aici într-un experiment și ne-au uitat. 

Cine știe?

Dar dacă tot sunt aici, măcar să mă distrez.

Să muncesc când trebuie.

Să plec în vacanțe când pot.

Să fac mandale.

Să scriu când mă apucă.

Să râd.

Să plâng.

Să mă minunez.

Și să mai bârfesc viața din când în când.

Pentru că, până la urmă, dacă tot nu pot să-i schimb scenariul...măcar să am voie să comentez despre el.

He he he.

Dana