Să nu-mi pierd mirarea

Nu îmi doresc să știu tot.

Nu îmi doresc să am răspuns la fiecare întrebare.

Cred că, dacă s-ar întâmpla asta, viața și-ar pierde din farmec.

Îmi place să mă mir.

Să privesc cerul și să mă întreb cât de mare este Universul.

Să văd un copil râzând și să zâmbesc fără motiv.

Să ascult ploaia.

Să mă opresc în fața unei flori.

Să descopăr un loc nou.

Să mă întreb de ce unii oameni intră în viața noastră exact atunci când avem nevoie de ei.

Nu știu dacă voi afla vreodată toate răspunsurile.

Și poate că nici nu trebuie.

Poate că frumusețea vieții nu stă în certitudini.

Ci în întrebările pe care încă avem curajul să le punem.

Atâta timp cât mă voi mira de lucrurile simple, voi ști că în mine a rămas vie o parte din copilul care am fost.

Și sper să nu o pierd niciodată.

Pentru că omul care nu se mai miră de nimic începe, încet, să treacă prin viață fără să o mai vadă.

Iar eu vreau să continui să o privesc cu ochii larg deschiși.

Chiar și atunci când nu înțeleg tot.

Dana