Poate nu ne pierdem dintr-odată

 Poate nimeni nu se pierde într-o singură zi.

Poate ne îndepărtăm de noi

puțin câte puțin,

aproape fără să simțim.

O zi în care alegem comoditatea.

O zi în care spunem „nu acum”.

O zi în care oboseala câștigă.

Și apoi încă una.

Până când ajungem să trăim pe pilot automat.

Mâncăm fără să simțim foamea.

Dormim fără să ne odihnim cu adevărat.

Trecem pe lângă noi

ca pe lângă un străin cunoscut.

Și poate cel mai trist nu este că ne schimbăm.

Ci că nu mai suntem prezenți în propria viață.

Dar cred că există un moment pentru fiecare om.

Un moment mic, aparent banal,

care îl trezește.

O fotografie.

O privire în oglindă.

O cămașă care nu se mai încheie.

O oboseală care nu mai poate fi ignorată.

Și atunci începe întoarcerea.

Nu una spectaculoasă.

Nu într-o zi.

Ci încet.

Cu mai multă atenție.

Cu mai mult adevăr.

Cu mai multă grijă pentru sine.

Poate asta înseamnă, de fapt,

să te regăsești.

Mă întorc la mine, în liniște.

Dana