Când hainele elastice nu mai spun adevărul

 Nu știu exact când s-a întâmplat.

Nu a fost într-o zi anume.

A fost încet.

Atât de încet încât nu am simțit.

Am purtat haine elastice, lejere, comode.

Și totul părea la fel.

Până într-o zi…

când am vrut să închei o cămașă.

Și nu s-a mai închis.

Atunci nu corpul m-a surprins.

Ci lipsa mea de atenție.

Nu m-am schimbat peste noapte.

Doar nu m-am mai privit cu adevărat.

Și în momentul ăla am înțeles ceva:

E ușor să te îndepărtezi de tine

când nu ești atent.

Nu e despre vină.

Nu e despre judecată.

E despre conștientizare.

Pentru că nu doar eu sunt așa.

Mulți oameni ajung acolo fără să-și dea seama.

Nu din nepăsare.

Ci din obișnuință.

Și poate…

nu avem nevoie să ne criticăm.

Poate avem nevoie doar

să ne întoarcem la noi.

Să ne uităm.

Să simțim.

Să fim atenți din nou.

Atât.

Dana