Jurnal de vacanță 6

 


Bella Italia ne așteaptă să poposim și pe tărâmul ei de poveste, iar prima oprire este Genoa (Genoa). 

Știați că Genova este leagănul în care Cristofor Columb a văzut lumina zilei?

Da, da aici s-a născut Cristofor Columb, iar casa lui într-un colț de stradă învăluită în liane, măcinată de timp și înconjurată de nou, clădiri impunătoare încă rezistă și te duce într-o altă lume de visare și poveste.

Genova este un oraș port istoric al Italiei în partea de nord și este capitala Liguriei.

Noul și vechiul se combină arătat de frumos încât parca ai fi în două lumi paralele dar totuși în prezent. Străzile înguste, și întunecate de la clădirile înalte ascund cafetării și magazine cu suveniruri în care se pierd atât localnicii cât și turiștii curioși și dornici de a-și cumpara o bucățică din magia orașului.

Genova oferă un peisaj de vis, fiind localizată între munte și mare iar în anumite zone te poți bucura atâta de briza mării cât și de aerul proaspăt de munte. Genova ascunde frumuseți pe care nu le vezi în alte orașe doar că nu este atât de mediatizat ca Roma și Veneția.

Clădirile vechi renovate, arhitectura veche păstrată te trimite cu gândul la calestile de altă dată, la doamnele cu pălărie și domnii cu frac.

După o zi petrecută pe străduțele ascunse printre clădirile impunătoare, care se opreau în piețe destul de mari, după ce am gustat din ospitalitatea localnicilor am lăsat în urmă acest frumos și interesant oraș al Italiei, Genova și ne-am întors pe vasul nostru pentru a pleca spre noi cuceriri.

Noaptea Marea Mediterana este când lină, când agitată și asta ne oferă leagănul somnului odihnitor.

Povestea continuă și noi trăim în ea. 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Plouă cu bulbuci

Restart