Tacere apasatoate....

-
               Atata liniste, nimic nu se aude..o tacere atat de puternica de parca intra prin fiecare por al pielii si parca apasa din ce in ce mai tare pe sufletul ce este in interiorul corpului...nimic nu se intampla doar tacere...tacerea plansul mut al suferintei interioare...in rest nimic...si surprinzator supravietuiesc in tacerea asta apasatoare...

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Trăiesc și atât

-
 Nu știu de ce am venit aici. Și nu simt că trebuie să știu. Câteodată spun „legământ”, dar nu ca să mă lege de ceva, ci pentru că sună frumos. Nu mă sperie necunoscutul. Nu mă sperie drumul. Orice experiență vine, o primesc. Cu bucurie sau ca lecție. Sunt recunoscătoare pentru tot ce trăiesc. Și poate… nu trebuie să înțeleg totul. Poate e suficient să trăiesc. Dana
Citiți mai multe

Nu e despre mâncare

-
 Mult timp am crezut că e despre mâncare. Că mănânc prea mult. Că aleg greșit. Că nu am voință. Dar nu a fost doar asta. A fost despre oboseală. Despre „lasă că merge și așa”. Despre zile în care nu m-am mai pus pe mine pe primul loc. A fost despre grabă. Despre comoditate. Despre momente în care nu am mai vrut să simt nimic și am ales ceva rapid. Nu m-am îngrășat dintr-o decizie mare. Ci din multe decizii mici pe care nici nu le-am observat. Și poate… nici nu e corect să dau vina pe mâncare. Pentru că mâncarea nu decide. Eu decid. Chiar și atunci când nu sunt atentă. Și poate nu trebuie să schimb totul deodată. Poate e suficient să aleg diferit, din când în când. Să mă opresc o clipă. Să mă întreb: „de ce fac asta?” Și să mă întorc, încet, la mine. Fără vină. Fără grabă. Dana
Citiți mai multe

Nu m-am îngrășat peste noapte

-
 Nu m-am îngrășat într-o săptămână. Nu a fost o explozie. A fost liniște. A fost comod. A fost „merge și așa”. A fost încă o zi în care nu am fost atentă. Și încă una. Și încă una. Până când, într-o zi,  nu m-am mai recunoscut în hainele mele. Nu în oglindă m-a durut cel mai tare. Ci în momentul în care am realizat că nu am fost prezentă. Nu mi-am ascultat corpul. Nu m-am privit cu adevărat. Și atunci am înțeles ceva simplu: Nu corpul se schimbă brusc. Atenția dispare treptat. Și poate… nu trebuie să ne pedepsim pentru asta. Poate trebuie doar să ne întoarcem la noi. Cu răbdare. Fără grabă. Fără rușine. Mă văd din nou, fără să mă judec. Dana
Citiți mai multe