Și scârție...

-
Și scârție lanțul,
Ce crucea îti leaga,
De un mormânt
În care trupu-ți odihnești
 
Și lacrimi curg fără-ncetare
Privind la poza prăfuita,
Ca pe un pedestal
Pe crucea-ți învechită.
 
Și scârție parcă pamântul
Ce trupul ți-a-nghițit
De strigătul durerii
Ce nimeni nu l-a auzit
 
Și scârție și vântul care bate
Poate de-acolo din mormânt
Auzi al lacrimilor șoapte
Ce se preling pe țărna trupului frânt.
 
 
 


Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Trăiesc și atât

-
 Nu știu de ce am venit aici. Și nu simt că trebuie să știu. Câteodată spun „legământ”, dar nu ca să mă lege de ceva, ci pentru că sună frumos. Nu mă sperie necunoscutul. Nu mă sperie drumul. Orice experiență vine, o primesc. Cu bucurie sau ca lecție. Sunt recunoscătoare pentru tot ce trăiesc. Și poate… nu trebuie să înțeleg totul. Poate e suficient să trăiesc. Dana
Citiți mai multe

Nu toate promisiunile trebuie respectate

-
Mi-am spus că voi scrie în fiecare zi. Mi s-a părut o idee frumoasă. Dar au trecut câteva zile și nu am scris. Surprinzător este că nu m-am simțit vinovată. Altădată m-aș fi certat. Mi-aș fi spus că nu sunt suficient de disciplinată. Că iar am început ceva și nu am dus până la capăt. Astăzi nu. Astăzi am înțeles că nu toate promisiunile trebuie respectate cu orice preț. Unele trebuie doar ascultate. Poate că, atunci când am spus că voi scrie în fiecare zi, nu îmi doream de fapt un program. Îmi doream să nu mă mai pierd de cuvintele mele. Iar asta pot face și fără să mă uit la calendar. Sunt zile în care viața cere mai mult de la mine. Și sunt zile în care gândurile îmi bat la ușă. Nu vreau să transform scrisul într-o datorie. Vreau să rămână o bucurie. Pentru că cele mai frumoase lucruri din viața mea nu s-au născut din obligație. S-au născut dintr-un moment în care am simțit. Și poate că acesta este ritmul meu. Nu în fiecare zi. Ci de fiecare dată când sufletul meu are ceva de povesti...
Citiți mai multe

Sănătatea nu face zgomot

-
Cred că unul dintre cele mai mari daruri pe care le primim este sănătatea. Și, culmea, este și unul dintre lucrurile pe care le observăm cel mai puțin. Când suntem sănătoși, ni se pare firesc să respirăm fără efort. Să mergem. Să urcăm scările. Să râdem până ne dor obrajii. Să ne trezim dimineața și să ne începem ziua. Nu ne oprim să spunem:  „Ce bine este că pot!” Abia atunci când apare o durere, un diagnostic sau o limită, înțelegem cât de bogați eram fără să știm. Ani la rând am crezut că sănătatea este ceva ce mi se cuvine. Astăzi o privesc ca pe un dar. Nu înseamnă că voi controla tot ce mi se va întâmpla. Viața nu ne promite asta. Dar pot să aleg să-mi respect corpul. Să-l hrănesc mai bine. Să-l odihnesc. Să-l ascult când îmi șoptește, nu doar când începe să strige. Poate că nu vom putea evita toate bolile. Dar putem evita nepăsarea. Iar între grijă și nepăsare se află, de multe ori, ani întregi de viață trăiți mai frumos. Astăzi îi mulțumesc corpului meu. Nu pentru că este p...
Citiți mai multe