Colț de suflet by Dana Popa

  Și m-am născut dintr-o iubire Ce alții nici măcar nu știu Pașesc pe drumul vieții Privind cu greu destinul meu.  Azi am zâmbit mai mult ca ieri  Și mâine voi zâmbi la fel Iubirea vine din iubire Ce-n suflet o sădesc mereu.  Și m-am nascut să te cunosc pe tine Ce alții nici măcar nu știu Că sufletul este iubire Ce o sădesc din gândul meu...  Și m-am născut dintr-o iubire  Și in iubire voi trăi  Și ieri și azi și maine Mereu cu drag eu voi zâmbi...

Aș vrea să mor dar n-am putere Nici pâna la Domnul să ajung Să-i spun a mea durere Să cer iertare și ochii să-i închid. Să sting a ochilor privire Și Domnul somnul să-mi mângâie Să mă primeasca-n lumea Lui ...Unde durere nu-i.  Aș vrea pe aripi să mă poarte, Să văd înaltul cerului Acolo este casa Lui E numai casa Domnului....

Și dacă plâng ție nu-ți pasă Căci poate fară voie m-ai rănit Dar crezi ca sunt copilaroasă De lacrima îmi curge-ncet.   Și totuși ma ranești mereu, Dar scuza o gasești oricand Azi m-am saturat și eu Te las acum și tu să plangi.   Să iți aduci aminte cum plângeam Și tu radeai fară-ncetare Spuneai că sunt copilaroasă Că lacrima mi-i trecatoare.   Dar azi te las să plângi ,să plângi Și poate azi vei ințelege Durerea provocată-ncet De lacrima ce mi se scurge... 

Un dor azi sufletu-mi încearcă Un dor altfel decât îl știu Plecat-ai în lumea departată  Și ai lăsat totul pustiu.  Încet zilele se scurg Nu cred ,nu cred că ai plecat Pe un tăram de umbre Un loc ce nimeni nu îl știe cu adevărat.   Un dor altfel de dor mă apasă Ce-i umbra,umbrei ce-ai lăsat Tu ești departe în lumea-ntunecată Eu plâng aici ...că tu ai plecat.  Și timpul trece și nu cred Că nu te vei întoarce Din lumea umbrelor aștept Cuvântul spus în șoapte...

Am încercat, da am încercat Aproape depărtarea să aduc. Am încercat,da am încercat Iubirea din zări să o smulg. Am încercat o rază ca să fur Din soarele ce dimineața îmi zâmbea Am încercat ca fericirea să împart La sufletele ce după ea plângea. Am încercat dar mi se pare Că toate au  destin stingher Eu astăzi râd,tu plângi sub soare  În fiecare clipă e mister..

„Nu știu alții cum sînt...” îmi rasuna în minte gândul scris de Ion Creangă....in Amintiri din copilarie....căci eu am fost un copil ,numai mama știe adevărul că eu mă cred cel mai minunat exemplar uman de pe pamânt...dar de ascultat nu cred că am ascultat că îmi aduc aminte cum mergeam plangand la mama după orice boacăna făcută... Cât am fost copil plângeam de un fel și mama, mă alina...în adolescență, am plâns de alt fel...și mama, mă alina...apoi la maturitate tot copilul mamei am rămas și cum dau de ceva greu ...tot la mama alerg să ma aline....meseria de mamă este de lungă durata ...nu are odihnă,nu are liniște...nu are decât mulțumirea că al ei copil iubește alinarea ei si găsește mereu treapta care îl impulsionează spre a merge înainte...

Mama mea sfântă icoană. Sufletul meu minunat. Ce din zori și până în seară  Îmi transmiți gândul curat. Mama mea minunea vieții. Ce pe lume m-ai adus, Mă conduci pe drumul vieții Chiar de anii-ncet s-au scurs. Mama mea mereu găsești Un cuvânt bun să grăiești Ca să uit de supărare Zâmbetu-mi pe chip apare.  Mama mea iți mulțumesc  Și mereu eu te iubesc Drumul vieții este greu Tu mă faci să urc mereu. Mama mea dulcea mea mama...