Se facu ca eram pe acelasi drum de tara candva prafuit si cu multe pietre . cu praf ce trecea peste varful sandalutei ,cu copacii infrunziti si mereu cu adierea la ei sa ne racoreasca cate un pic in calatoria noastra spre casa. Soarele dogorea fiecare coltisor de natura, pasarile se scaldau in praful de pe drum, oamenii mergeau agale catre treburile lor zilnice. Era o zi inabusitoare de vara, o zi in care fetele cu parul bucalat si cu rosu in obrajori de la soare mergeau in pas vioi catre casa bunicilor alergand prin praful drumului dupa fluturi si ganganii. Ce amintiri imi trec acum prin fata ochilor parca mai ieri se intampla. Autobuzul oprea in deal iar de acolo aveam de mers cred ca jumate de ora , de strabateam satul in toala lungimea lui pana sa ajungem la casa mult iubita . Era un drum frumos plin cu amintirile prafuite si copacii acum batrani, de case pline de viata, acum apuse si imbatranite in spatele gardurilor, parca s-au garbovit de trecerea anilor, biserica candva locul intalnirilor cu copii in zi de sarbatoare, acum ceva pal si trist avand in spate morminte cu cei ce candva ii treceau pragul zambind si vorbind de unele si altele, coperativa, of cate jucarii, bumbi si ate am mai cumparat de la ea. Apoi urma partea de deal din care se zarea mandrul si falnicul brad din curtea casei bunicilor si mai vedeam si acoperisul si eram asa de voioase si strigam la mamica ..Uite, uite pe tata l-ai vazut e la coasa.(tata fiind bunicul ) si alergam intr-un suflet sa ajungem la el.Pna sa ajungem acasa ne mai intampina fieraria lui Florea , acolo mergea tata cu calul la potcovit.si alaturi era scoala in care in zile de sarbatoare se tinea hora din sat. Amintiri, amintiri si iar amintiri,dar frumoase amintiri.Acum e pustiu, atat de pustiu, casele nu mai au viata stau ascunse in spatele gardurilor cu lacrimi in ochi dupa cei ce le-au ingrijit candva, nu mai ai farmecul din recut chiar daca druml acum este asfaltat si praful nu isi mai gaseste locul . Nu se mai aud chiote de copii, mugete de vite in amurg de seara cand se intorceau de la pascut, e pustiu , atat de pustiu doar amintirea mai este inca in viata si o voi povesti cui oare, cine ar vrea sa stie ce vreme era candva in copilaria mea, cat de frumos infloreau copacii, cum drumul pana la poarta era plin de plopi, cum cei dragi mie ma asteptau in prag cu turtite facute pe plita si ciorba de pui crescut la curte.Pe cine ar interesa cum toate astea s-au transformat in amintire si au imbracat haine noi care sincer le cam incomodeaza dar evoluam si odata cu noi si pamantul isi schimba atitudinea.
Comentarii
Trimiteți un comentariu