Bratara imi mai amintea....

   Trecuse ceva vreme de când nu mai trecusem pe acea strada, nu pentru ca nu am vrut, doar ca asa se întâmpla mereu ,ne apar alternative fără să gândim,dar în seara ai trebuia să ajung la Universitate și cum metrourile erau în grevă a trebuit să iau bus-ul.
M-am suit știind că o să trec pe strada lui, prin fața casei apoi înainte spre destinația aleasă.Nu știam cum o sa reacționez așa că m-am așezat ca de obicei în fața și priveam agale pe geam.Bus-ul mergea așa de încet de parcă șoferul știa că am de depănat amintiri.Un zâmbet trist se ivi pe fața mea și în amintire vedeam umbra ce mergea pe stradă lăsând urme adânci în asfaltul umezit de ploaia de vara....eram eu în vis îndreptându-mă spre casa lui,eram singură și totuși parca mana îmi era ținuta de ceva dar nu mai vedeam altă umbră doar o brățară ce se vedea la încheietura mâinii.Am zâmbit , atâta ne mai rămăsese,atâta ne mai unea... o brățara,în rest nimic un drum ce ducea într-o direcție și în alta ce trecea prin fata unui geam în spatele căruia stătea el, cel ce cândva ma atrăgeam ca un magnet dar în clipa în care am descoperit jegul uman din sufletul lui, în clipa aia rămăsese  doar o umbră de amintire
Atât de încet mergea șoferul încât mi s-au derulat amintirile complete ,fără a lipsi ceva nici trăirile frumoase dar și cele în care descoperi sufletului unui om și rămâne un gust amar.
Priveam tăcută pe geam strada pe unde cândva alergam cu bucurie sa ma ascund în brațele lui,acum doar amintirea și brățara ce îmi atingea încet încheietura mâinii în clipa în care îmi șteregeam o lacrimă îmi aduceau aminte de un trecut ce doar trecut rămâne și nu o sa uit că doar o brătara ne mai leagă în rest nici nu știu dacă te-am cunoscut vreodata ....